Nori grãbiţi de vânt se-adunã,
Vãlãtuci bombaţi de spumã,
Încruntaţi şi puşi pe ceartã
Dintr-o patimã deşartã,
Apãrutã din senin,
Sã-şi arunce cu venin
Vorbe surde de ocarã
Bombãnind aşa-ntr-o doarã
Şi tunând din înãlţimi
Rãspândind ecouri grele
Peste dealuri şi grãdini
Şi sãtui de-atâtea rele
Când mânia îi înneacã
Potopesc zoriţi pãmântul
Cu perdelele de apã.
Nu e mult când frãmântarea
Îi slãbeşte peste poate
Şi sleiţi de înfruntarea
Trupurilor deşirate,
Zdrenţuiţi, umili şi tulburi
Se preling în depãrtare...
Brusc lumina din înalturi
Scânteiazã-n orice floare
Aburi calzi, stârniţi de soare
Se alungã valuri, valuri
Pe-un covor de prospeţime
Ce se-ntinde peste dealuri...
Totu-i zâmbet şi uitare
Şi-o ofrandã ne-ntinatã
Tinereţii trecãtoare!
