Am adunat secunda,
De dor înlãnţuitã,
Şi-am plãmãdit, privind-o,
O razã de etern,
Zâmbind, am întrebat-o,
Cu-o lacrimã de sânge,
De ce tãcerea doare,
De ce ne întristãm,
Când dorul se abate
Şi intrã-adânc în suflet,
Sãpând nemãrginirea
Cu aţe care dor?
Cuvinte risipite,
Pe suflet scrijelite,
Îndepãrtând adesea
Fiorii de amor,
Închid, zâmbind, o filã
A cãţilor nescrise,
Eliberând secunda
Rotundã şi seninã,
În cerc amestecatã,
Cu visul meu...
Şi-un alb clinchet de dor...
