Nu sunt izvoare prin tepii de-arici
Nici respiratii in soare si totusi
Dumnezeu
Dumnezeieste pe aici
E atâta miscare in linistea incremenitã
Pe coarnele cerbilor
Dimineata
si micã e Marea si mare-i aripa libelulei
in ziua-i cât viata
nu tipã pescãrusii vorbe de copii
când fac arcuri sub mâinile-ntinse de soare
nu-i noaptea o floare
totusi
deschide petale si-n ele cresc somnuri
adânci pentru adâncurile fântânilor
viitoare
atâta praf trãieste, nu stiu cum, pe prichici
pe sub tãlpi de vierme si sub tãlpi de copil
si Dumnezeu Dumnezeieste pe aici
zâmbind un zâmbet nalt si-un zâmbet mai umil
nici sarpele nu stie
luna cum lumina ei in vreji de magneti
atrage pasi de "feti" si despre soare spun
o mie de cuvinte
cum atinge zvâcnirea unui vis fierbinte
totusi
nu stie nimeni
de ce
cum
când sunt urme de mângâiere si urme de bici
Dumnezeu
Dumnezeieste pe aici ?
