Este timidã, strâmbã şi urâtã,
Haina îi şade ca o paraşutã,
Privirea i se pierde într-o parte,
Merge cu picioarele depãrtate,
Zâmbeşte cu o grimasã de rânjet,
Şi nici idei multe n-are în cuget,
Dar tot ofteazã gândind supãratã,
Cã într-o zi va fi apreciatã.
Din banca ta, tu o priveşti cuminte,
Cum se pierde în prea multe cuvinte,
Cãpoasã pleacã, dar revine-n forţã,
Zici cã e focul, ce aprinde-o torţã.
Mica şarmantã te face sã n-o uiţi,
Şi într-o zi hotãrãşti sã o ajuţi.
O scuturi bine şi îi dai culoare,
O parfumezi şi-n pãr îi pui o floare.
Apoi priveşti cât este de schimbatã
Nu este zânã, dar nu este nici fatã,
Pricepi cã muza fãrã de înţeles,
E o poemã cu rimã în al ei vers.
