Rupte colturi dintr-un munte, risipite in vazduhul infinit,
Praful ce se depune peste mastodontul cel mahnit...
Eu sunt colosul de granit, a carui foame inghite norii,
Mingile de foc-eu sunt cel ce apune zorii,
Campii de gaz si de cristal-sperante iluzorii!
Eu sunt din roca cea mai dura, a divinitatii spada si armura,
Supremul gand ceresc, preschimbat in marmura.
Scufundat in esenta timpului si lutul primordial,
Fostul om ce a alungat gandul animal.
Parazit al pietrei pure, degradand prin natura muritoare,
Construind si distrugand prin firea schimbatoare,
Tu esti una dintre ei, hoti de materie, distrugatori de idei,
Cu viziunea constransa de conditiile existentei.
Dar ce ascunzi sub masca fetei?
Esti tu doar un timp pierdut, un gand pagan, un instinct cerut?
Tu ma cuprinzi, tu ma patrunzi...
Tu esti forta ce m-atrage, ce ma invarte, ce ma intoarce.
Roca dura se topeste.
Apa fierbe, magma porneste
Peste gura ce-ti vorbeste.
Ce esti tu?
Ce ma priveste?
Ochiul tau ma uluieste
Spune-mi oare ce zareste.
De ce nu-mi canti? De ce te-nchizi?
Gigant de piatra si de zimti.
Tu esti stanca ce sfarama valurile gandurilor mele...
Ce sunt eu? Cu ce raman?
Rupte colturi dintr-un munte, adunate intr-un chip. |
