Nu ar avea nici un sens sã-mi cer scuze cã voi muri, este ca şi cum mi-aş cere scuze cã am terminat un poem şi în ultimul vers propun ca parlamentul sã treacã legea privind instituţia sinuciderii tacit, fãrã sã mai fie supusã la vot. Nu o sã-mi cer scuze cã uneori adorm în locuri pe care comitetul de aprobare a somnului nu le agreazã. Acest comitet a interzis sã se doarmã în cîntecul unei privighetori, în camerele unde se exerseazã insuccesele sau într-o grãdinã unde primãvara şi-a instalat şantierul şi a dat singurãtatea afarã din curte. Toate aceste prestaţii inocente se întîmplã cã lumea confundã somnul cu moartea ceea ce nu este adevãrat, decît în situaţia în care aceste fenomene au loc în faţa oglinzii. Sã nu credeţi cã fac parte din vreun regim politic care nu-şi cere scuze niciodatã, nici cînd aplicînd snobismul şi eroarea în viaţa oamenilor au pus bazele unui tragism naţional. Însã nu o sã-mi cer scuze cã sînt politicos şi dau întîietate altor bãrbaţii sã pãtrundã înaintea mea în mediul umed al femeilor. Aşa am devenit cunoscut ca un tip corect ce nu vrea sã-şi rişte speranţele. Faptul cã la venirea mea în aceastã lume am fost mai întîi supravegheat şi apoi suspectat cã cã nu bag în seamã pe nimeni este numai un ecou aventuros stîrnit de cei ce sînt alcãtuiţi din absenţe. Eu la începuturi eram preocupat sã-mi dezlege cineva cuvintele sã mã eliberez de tãcerile în care fusesem înfãşurat pînã atunci, nu mã interesa dacã pe lumea aceasta existã modestie, orgoliu, spaime sau cã oamenii care care nu sînt iubiţi sînt mai buni. Nu o sã-mi cer scuze cã mi-am montat un tablou de siguranţe în zona unde acţioneazã fantezia. La mine iluziile reprezintã un mediu genial unde sîngele nu rugineşte şi dragostea este foarte urgentã. Cînd mi-am pierdut pãrinţii am anunţat dispariţia lor la mica publicitate cum procedasem şi cu tinereţea mea. Celui care îi gãsea în vreo garã pãrãsitã din Constelaţia Centaur mã angajasem sã-i acord o recompensã serioasã, ori o cãlãtorie gratuitã cu Steaua Polarã ori sã îi pun la dispoziţie un translator adevãrat care sã îi traducã în termeni simpli nafericirea omeneascã. Nu o sã-mi cer scuze cã ţara mea a eliberat dupã revoluţie tristeţea din robie, cã cel mai bun pluton de execuţie din lume pe care l-am folosit sã-mi ucidã speranţele a fost cel alcãtuit numai din preoţi pentru cã toate gãurile fãcute erau gãuri sfinte, cã fericirea este mereu aproximativã ca şi ploaia şi nu vrea sã-şi facã mutaţia definitivã în inimile noastre. De multe ori cãutãm inamicii în altã parte şi ei sînt noi,spre exemplu eu cînd eram soldat în loc sã mã gîndesc la duşmanii ascunşi în tranşee meditam la fesele unei femei şi mã întrebam pe unde aş putea eu intra într-un astfel de colhoz artistic. Nu o sã-mi cer scuze cã ştiu limba ţãrînii, cã am început sã scriu la o constituţie unde în primul articol am trecut cã iubirii nu-i trebuie nici o diplomã ca sã ne asupreascã, cã pun la pãstrare amintirile numai toamna. Mã aştept sã fiu catalogat bãdãranul needucat care nu vrea sã pãrãseascã aceastã lume cu toate imperfecţiunile ei.
