Cel mai bine mã ascund în numele meu. Cînd intru în casã sînt temãtor, îmi iau toate mãsurile de apãrare sã nu cumva sã gãsesc moartea ghemuitã în vreun colţ sau sub cearşaf şi sã-mi spunã, vino sã facem dragoste o eternitate cã vãd cã îţi cauţi fericirea cu lumînarea. Cel mai aproape şi la îndemînã îmi este numele şi mã chircesc în el ca o pasãre în cîntecul ei. Dupã ce trec prin toatã gama de emoţii şi constat cã lucrurile din casã sînt la locul lor mã consolez cã odatã cu mine nu au murit şi prietenii mei pe care îi pãstrez în memorie. Sã ştiţi cã nu am o pãrere bunã despre numele meu, toatã viaţa a umblat prin lume ca un anonim are mai multe consoane decît vocale, este greu de ţinut minte, dar faptul cã este invizibil şi nu face gãlãgie cînd se deplaseazã prin camerã mi-a fost de ajutor. Moartea cînd umblã dupã oameni nu are toate datele de stare civilã ca sã te identifice, nu are CNP-ul, nu ştie dacã eşti cãsãtorit sau nu, nu-ţi ştie adresa exactã, ea are o planificare foarte riguroasã de la naştere şi cînd vede cã nefericitrea te-a obosit destul opreşte gravitaţia şi sufletul îţi devine imponderabil. Numele meu stã pe mine ca o husã şi are toate dimensiunile mele. Înãlţimea lui este ca a mea, un metru şi nouãzecişicinci de centimetri, mãrimea pantofului patruzecişicinci, ca sã se potã încheia la gît ,deşi nu poartã cravatã cãmaşa are lungimea gulerului de patruzecişişase de centimetri. Dacã eu mã îngraş şi numele meu face burtã, dacã slãbesc se retrage şi el spre trupul meu îndurerat cã va atinge pe stradã mai puţine femei. Ce nu înţeleg este faptul cã eu fac riduri sub ochi, pe frunte, iar numele meu nu dã semne cã ar avea vreun gînd de îmbãtrînire. Eu am un manual al supravieţuirii în epoca capitalismului însã nu scrie nimic despre transformarea fizicã a numelui sau uzura lui. Pe parcurs ce studiez numele oamenilor îmi dau seama cã acestea rãmîn intacte, aproape ca la naştere, numai cu vreun metru şi ceva mai lungi. Dupã ce noi întrerupem corespondenţa cu viaţa numele noastre încep sã lucreze la statuia posteritãţii. Aşa fiind, mã încumet şi stau chircit în numele meu ca un vultur ce nu îşi poate întinde aripile pentru cã simte cerul ascuns în el. Uneori cînd rãscolesc amintirile care sînt şi amintirile strãbunilor mei dau de armate de tãceri, de amiezi izolate între partidele de vînãtoare, de racorduri din aur prin care circula lumina sã ţinã cuvintele româneşti în viaţã. Ştiu cã numele meu nu mã va pãrãsi niciodatã, nu are izvoare vegetale sau biologice sã poatã fi expus erodãrii, în el trecutul este pãstrat sub forma unor lingouri de aur. Chiar dacã nu este în stare sã fecundeze o femeie ştiu cu numele noastre limba românã a creat un popor şi în stele.
