În capitalism hainele sînt ignifugate şi sentimentele nu pot fi transmise prin ele
Sînt total nemulţumit de industria confecţiilor, sentimentele mele nu pot fi transmise prin haine. De fiecare datã trebuie sã mã dezbrac pînã la piele sã demonstrez cã sînt sincer. Acest lucru nu ar fi o problemã, am puţini nasturi şi toţi funcţioneazã pe bazã de telecomandã, numai cã eu sînt foarte timid. Din cauza timiditãţii excesive am nişte linii în palmã motiv pentru care le ţin mai mult ascuse în buzunare. Nici nu pot pipãi bine cu mîinile, las urme şi nu ştiu dacã duc spre paradis.
Acum cîteva zile eram în tramvai, luam cîteva mostre de tristeţe de pe aceastã linie sã analizez la microscop cauzele apariţiei lor. O doamnã foarte frumoasã era doar la cîţiva centimetrii distanţã de mine şi se se uita absentã pe fereastrã. Trupul îmi foşnea ca o pãdure, aşteptînd ploaia. În mine sîngele zugrãvea ultimul hormon în roşu sã fie vãzut de toatã lumea, inima bãtea ca o tastaturã dereglatã, sufletul îmi fusese jefuit de orişice aşteptare. Numai cã doamna care îşi apropiase şoldul şi mai mult de mine nu simţea absolut nimic, deşi un curent electric îmi alerga prin corp mai repede ca o certitudine. Nu se poate sã am în mine mii de vibraţii, inflaţie de vise şi doamna de lîngã mine sã nu simtã nimic. Continentul dorinţei se rupea în mine cu un zgomot cam cum se rupe zãpada cînd nu sînt colindãtori prin apropiere. Mi-am dat seamã cã emoţiile mele nu trec spre ea din cauza costumului de pe mine. Îl cumpãrasem din obor de nişte ruşi şi probabil era ignifugat şi nu dãdea voie sentimentelor sã treacã din mine spre ea.
Acum înţelegeam mai bine de ce oamenii sînt buni şi frumoşi cînd sînt dezbrãcaţi, de ce cînd sîntem goi nu plîngem. Parcã şi picturile cu nuduri îmbãtrînesc mai greu, culorile se menţin mai primitoare. Eram hotãrît sã-mi fac ordine în emoţii sã îmi pensionez apucãturile agresive. Nu voi mai lua temperatura feselor unei femei în starea de repaos, iar cele care au foarte mult vãzduh în zîmbet voi ruga pãsãrile sã-mi traducã o parte din acest dialect. Dar, mai întîi trebuie sã-mi schimb hainele. Trebuie sã-mi cumpãr haine prin care dragostea sã treacã cu uşurinţã sã aibã un soft adecvat de mobilizare a celulelor, sã atenţioneze cã pe aproape este un lagãr de dorinţe gata sã se elibereze.
Dupã ce cã sîngele meu asemeni unui pîrîu nu-şi mai gãseşte drumul cãtre inimã, dupã ce capitalismul românesc îmi lãrgeşte rana din suflet cu buldozerul, dupã ce ies pe stradã în rate sã fiu mai discret, acum trebuie sã-mi schimb şi garderoba. O voi face sã arãt lumii cã dragostea este la fel de impunãtoare şi solemnã ca o catedralã.
