Am început sã pipãi bezna cu mîinile ca nu cumva sã fi rãmas gravidã cu mine
Dupã ce i-am fãcut analize medicale destinului meu şi am contatat cã are tahicardie i-am închieiat haina mai bine sã nu-i intre fumul de ţigare de la mine în buzunare. Destinul meu este suferind, cînd mã trezesc dimineaţa lîngã o blondã şi mã uit în oglindã constat cã ochilor mei li s-au schimbat culoarea, au aceleaşi nuanţe ca a scriitorilor fãrã succes. Dacã este brunetã, pentru cã se întîmplã sã îi dau vopseaua jos din pãr ca sã îi cred gogoşile pe care le spune, sãrut locul unde ea a cãlcat covorul la plecare şi bag de seamã cã are gustul atît de sãrat de parcã toatã noaptea ar fi lucrat la ocnã.
De cînd inima mea a decretat legea marţialã, nici pe mine nu mã mai cred. Cînd mã apropii de coapsele unei femei îmi cer singur parola şi dacã am uitat-o apelez la cea mai bunã metodã pe care o cunosc, îi citesc sonete pînã i se întãresc sfîrcurile. Dintr-un compendiu al istoriei lumii am reţinut cã secretele pot fi cãrate de pe un meridian pe altul în sutiene fãrã a fi descoperite de cele mai moderne radare, iar seifurile cu senzori biologici nu pot fi deschise, decît cu sfîrcurile cînd au ajuns de mãrimea unei cãpşune spaniole. Cîteodatã mi se pare cã nici eu nu sînt aici, am venit în vizitã sã vãd Palatul Buckingam, pe viitorii locatari şi cînd luna nerujatã trece peste bisericã mã voi întoarce dincolo de orizont.
Cu destinul bolnav, mîinile mele au deprins capacitatea de a sã pipãi bezna. Verific dacã a rãmas gravidã cu mine. Caut prin paturi, pe sub perne sã vãd dacã visele mai sînt acolo. Apusurile scot tot mai mult fum. Înţeleg mai bine adîncul rîului pe care îl privesc ca pe o propoziţie ce plimbã lumina din silabã în silabã, lãsînd în mine o morfinã ce face ca la recepţionarea sentimentelor moartea sã nu doarã.. Destinul meu de cînd este suferind nu vrea sã facã nici un fel de tratament, deşi bãnui cã nu ar avea nici un efect pozitiv asupra lui. De atunci nu mai pot conduce maşina cu o singurã mînã, adicã cu stînga. Eu dacã nu ţin mîna dreaptã între picioarele unei femei şi mîna stîngã pe volan nu am curaj sã ies pe drumurile publice. Aşa am luat examenul auto convingîndu-o pe poliţista de lîngã mine sã mã lase sã mã sprijin de aerul dintre picioarele ei, altfel gropile din carosabil m-ar fi aruncat prin parbriz.
Din cauza destinului meu perturbat am avut perioade şi mai rele. De cîte ori am scris cã am gãsit pensionari ucişi în apartamentele lor şi dupã toate calculele balistice s-a constatat cã fusese omorîţi cu cuponul de pensii am gãsit ferestrele sparte şi firele de praf devastate în interior. De cîte ori scriam un poem prost cineva din apropiaţii mei îşi rupea un picior. La un moment dat eram o familie de ologi. Cînd am început sã-mi joc viitorul la bursã l-am pierdut în cîteva minute. Cînd am vrut sã-i pun patriei ochelari subacvatici sã vadã chipurile borfaşilor au început lucrãrile de renovare a fundului mãrii. Este clar, destinul meu a rãmas mic de mine şi nu mã mai încape.
