Ştiu cînd sînt fericit dupã faptul cã mi se îndreaptã degetele şi simt singurãtatea ca pe o hîrtie creponatã
Într-o dimineaţã m-am trezit fericit şi atît de mult m-am speriat despre ce mi se întîmplã cã a trebuit sã mã uit în actele de stare civilã sã vãd dacã sînt eu. Mai trecusem de cîteva ori prin acest stare, dar acum nu înţelegeam care este motivul. Eu ştiu cînd sînt fericit, mi se îndreaptã degetele. Dupã ce am cîştigat concursul de balonare anul trecut pe timpul alegerilor a trebuit sã apelez la o doamnã care ştie sã descînte ca sã pot strînge mîna cît sã ţin o lingurã în mînã. Dacã fericirea se mai prelungea puţin riscam sã devin atît de uşor, încît liftul sã nu mai plece cu mine, eram în pericol ca epiderma sã se transforme într-o hartã stelarã,iar singurãtatea din mine sã o simt cape o hîrtie creponatã.
Pentru cã nu sînt pastile de a scãpa de prea multã fericire aplic o altã metodã de a mã descãrca de ea, claxonez cît pot de tare pe strãzile cele mai aglomerate şi speriate sentimentele se sting de fricã. Fericirea aceasta a mea este ca un vapor, un fel de Titanic, se desprinde de realitatea terestrã şi la primul aisberg se scufundã. Fiecare om are motivele lui personale pentru a fi fericit pentru cã şi canibalii au gusturi diferite. Unii sînt fericiţi cã uitã în timp ce mãnîncã cã într-o zi vor muri, alţii cã au reuşit sã cumpere un bilet de cãlãtorie la dirijabilul care face naveta între doi sîni. Nu este aşa de uşor de suportat abundenţa de fericire, cum nici sã faci dragoste nu este aşa de simplu de cînd casele au fost numerotate şi numerele lor au fost trecute şi în cãrţile de identitate alãturi de ziua de naştere. Pînã atunci era foarte greu sã te depisteze cineva unde te afli.
Concetãţenii mei sînt fericiţi în aceastã lume, nu pentru cã ar merita sau nu, ci doar în mãsura în care aceasta se potriveşte cu universul din ei. Fericirea este ca o husã de fotoliu, odatã fixatã toatã lumea stã cu fundul pe ea, pe care o curãţãm de praf cu aspiratorul cînd ne aducem aminte. Parlamentarul din colegiul din cartierul meu la întîlnire cu alegãtorii ne-a informat cã are o mulţumire sufleteascã imensã pentru cã în clipa în care a fost supusã la vot aplicarea legii lui Pitagora pe teritoriul României a votat împotrivã pentru cã nici acum nu înţelegea cum ar fi ajutat cetãţenii prevederile acestui act normativ. Nici mãcar pe Issus Hristos nu l-a interesat o asemenea lege de la al cãrei enunţ trecuse cinci sute de ani.
Am senzaţia cã trupul meu a devenit o încãpere neprimitoare, uneori am probleme sã deschid uşa inimii şi sã intru cu cîte o femeie. Fericirea nu suportã realitatea din mine, îmi dau seama dupã faptul cã în clipa în care mã privesc în oglindã nu se mai excitã.
