Sînt ca un portret pictat pe apã cãreia lumina îi întoarce spatele şi nu mai poate fi vãzut de cumpãrãtori
S-a cam uzat trupul meu purtîndu-l prin atîtea intemperii, prin atîtea iluzii, parcã este din ce în ce mai bun de murit. La prima vedere pare o nimica toatã, doar cîteva julituri ici colo, dar cînd încep sã-mi ascut creioanele fac febrã muscularã, cînd ridic fusta unei doamne tinere mã dor mîinile de parcã aş fi ridicat lingouri de aur. Cînd am vrut sã intru într-o picãturã de ploaie sã cad împreunã cu ea pentru a simţi partea esteticã a gravitaţiei am picat în decolteul unei doamne. Am stat acolo pînã şi-a dat sutienul jos şi am putut sã mã risipesc peste colinele ei.
De la un timp corpul meu îşi costruieşte visele în regie proprie din aceastã cauzã sînt atît de multe ferestre, nu are nimic de ascuns, nu îşi mai cere nici un drept în exclusivitate. Înainte nu puteam sã-i refuz trupului nimic şi nu mã simţeam jignit cã îi fãceam toate plãcerile. Simţurile intrau într-o stare de agresivitate de nestãpînit şi trebuia sã-i pun la dispoziţie o femeie mãcar sã o exploreze. Acum cînd ele mã pãrãsesc rînd pe rînd am impresia cã grãbeşte înserarea, mi se pare cã frigul se întoarce prematur, iar idealurilor mele cineva le pune semafoare la fiecare intersecţie şi le blocheazã pe culoarea roşie.
Trupul meu parcã s-a deteriorat mai mult decît planificasem. Multe din evenimentele destinate mie nu le-am trãit din neatenţie sau din neştiinţã. Instictele mele care mereu au fost difuzate în original şi care uneori mã fãceau sã fiu nestatornic, infidel, dar şi incoplet şi fãrã viziuni le-am urmãrit pedalînd pe o bicicletã cu roţi de zãpadã. Dragostea este o crizã de aroganţã, vulgaritate şi sinceritate. Sînt atît de multe falsuri cã am fost nevoit de nenumãrate ori sã duc sãruturile ca pe nişte tablouri mici de forma inimii la analizã molecularã. Cu îmbrãţişãrile unor doamne nu am putut lega nici un buchet de crizanteme. Cu graba de care dau dovadã anumite femei nu ai timp nici sã completezi formularele necesare iubirii sau sã introduci o moţiune de cenzurã împotriva faptului cã a ascuns prea adînc primãvara în coapse. Fericirea de la un timp este numai în permisie.
Am impresia cã a început sã îmi creascã iarba pe piept, cuvintele închid toate uşile cãtre extaz şi tãcerea mea întinsã ca o împãrãţie, fãrã sã simt, se transformã lent în frig şi îndoialã. Celulele mele cautã o nouã existenţã sau vor o reciclare pentru alte idealuri. Sînt ca o eratã a unui secol apus pe care nu a consultat-o nimeni. Sînt un portret pictat pe apã cãreia lumina îi întoarce spatele şi nu mai poate fi vãzut de cumpãrãtori.
