Am pierdut caietul meu cu principii însã nu îmi era de folos pentru cã avea prea multe prescurtãri
Dupã ce am pierdut caietul cu principii melancolia mea a intrat în revonavare. Viaţa nu mai era un autobuz hodorogit plin de tristeţi, începusem sã cînt sub aşternuturi, umbra mea nu se mai dizolva cu atîta repeziciune în iarbã. Mã simţeam bine, se zvonea prin cartier cã tristeţile o sã plece odatã cu pãsãrile migratoare, cã preotul a gãsit cheia de la uşa de intrare în rai şi toţi aceia care au avut carnete de partid pînã la revoluţie vor sta pe scaune, iar ceilalţi în picioare.Nici toamna cu afecţiunile ei nu mai avea o influienţã prea mare asupra viselor mele. Acestea începuse sã se limpezeascã şi sã se admire în oglindã.
Ce înseamnã sã nu ai principii: în ghivece am numai plante carnivore care rod permanent oasele subţiri ale singurãtãţii, pot consuma ruj de pe buzele oricãrei femei, cînd începe sã ningã nimeni nu mai mã ia ca martor, cred cã pot lucra şi la circ cã un talent ieşit din comun sã mã deghizez într-un tip flãmînd. Între cuvintele convorbirilor telefonice pe care le am cu bunicul ce doarme acoperit cu un strat de iarbã pãstrez pastilele ce îmi provoacã bucurie, iar roua pe care o extrag cu motopompele împrumutate de la albine din trandafiri o folosesc la fabricarea sãpunului cu care se spalã îngerii. Nu mai caut nici copacul umbros sub care au fãcut dragoste Adam şi Eva sã vãd ce au reţinut ramurile, singurele materiale ce puteau memora în acele vremuri. De mult voiam sã vin şi eu cu o femeie în acelaşi loc sã îi imitãm.
Caietul meu cu principii se îngãlbenise şi multe erau prescurtate, aşa cã nu îmi pare rãu cã nu îl gãsesc printe cãrţi. Acum accept cu plãcere orice formã de obrãznicie a trupului unei femei şi cînd vãd cã i se deregleazã şi simţurile îi arãt o aluniţã apãrutã sãlbatic sã îi fac emoţiile val vîrtej. Trandafirii muncesc sã arate virili, aerul nu mai îmbãtrîneşte şi pot bãga o doamnã între filele unei cãrţi fãrã sã se sufoce, stocul de politeţe a fost epuizat, nu mai las pe nimeni sã se ascundã între versurile mele. Nu mã mai minunez ce frumos îi curge sîngele prin artere cînd face dragoste, nu mai mã prefac cã ea are nevoie de mine sã îi conduc barja cu ovule pe insula unde iubirea nu claxoneazã. Nu mai privesc înapoi ca sã vãd mai limpede înainte, acum chiar am curaj sã amîn moartea celor care nu au reuşit sã termine biblia de citit. Nu mai supun la vot teoreme în ideea cã nu ar fi adevãrate, nu mai particip la concursul de balonare şi de produs salivã. Noile principii pe care le-aţi primit deja prin poştã, de mîine de dimineaţã mã apuc sã le scriu.
