Chiar dacã lemnul de brad rãmîne tãcut putem citi în atomii lui cã a crescut aproape de cer
Patul pe care o aşez este din scînduri de brad sã miroasã a pãduri deportate şi damful de oraş abandonat sã se risipeascã. Dacã nu mã credeţi vã dau numãrul ei de telefon sã o întrebaţi dacã în camerã avem luminã montanã şi cearşaful pe care ea urmeazã sã-şi imprime spatele face pe reprezentantul prosper al unei firme de parfumuri cu iz de conifere. Femeile nu pot reflecta lumina dacã zgomotul oraşului intrã pe fereastrã şi scade preţul aerului, apa din zîmbetele lor se tulburã.
Pînã o sã-mi cumpãr eu un oraş plin de copaci şi cu strãduţe înguste ca sãruturile sã parã uriaşe nu sînt de acord ca moleculele doamnelor ce pot rãmîne însãrcinate în urmãtoarea orã sã nu fie inundate de o primãvarã proaspãtã. Nu sînt de acord ca generaţia viitoare sã miroasã a suburbii insalubre, aşa cum de azi înainte nu o sã mai fiu de acord sã se stabileascã ziua unor sfinţi în care eu sînt obligat sã ţin post şi sã nu pot pune gura pe nici un sfîrc fãrã sã se facã un referendum.
Şi duşumeaua o am tot din scînduri de brad ca sã o simt cum se lasã uşor sub frumuseşea ei cînd se ridicã pe vîrfurile picioarele sã-şi punã amintirile pe şifoner ca pe un ceaslov în care nişte tipi necunoscuţi şi-au lãsat semnãturile neterminate folosind litere chirilice. Ca sã par mai îngîndurat decît sînt mi-am cumpãrat de la un magazin second-hand tot o masã confecţionatã din scînduri de brad. Numai la aceastã masã pot numãra asfinţiturile pe care le-am fumat şi pot mãsura distanţa unde zilnic mã îndepãrtez de mine. În vazã ţin sfîrşitul verii unde încãlzesc cuvintele cînd vreau sã-i descriu pãrul mai excitant ca un poem.
Cînd am luat hotãrîrea sã colecţionez creioane lustruite din lemn de brad nu m-am gîndit nici o clipã cã sînt obsedat de reveriile înãlţimilor, mai ales ale celor de conifere din care îmi propusesem sã fac într-o zi o pereche de pantaloni munţilor. Uneori cînd ploaia ia locul gunoierilor şi spalã trotuarele pe gratis mi se pare cã sînt o emulaţie verticalã de vise. Nu ştiam cã altitudinile spre care tindeam şînt ameţitoarele ascensoare de luminã în care doream din rãsputeri sã mã urc. Voiam sã zbor pînã acolo unde credeam cã voi gãsi un nou suflet sã îl pot schimba cu cel pe care îl am şi care este foarte obosit. Idealurile şi visele sînt cele mai indicate şi sigure autovehicule care te duc la neîmpliniri. Colecţia mea de creioane de toate culorile intenţionam sã o fac complice la descrierea acestei ţãri unde fericirea nu-i decît o ficţiune.
