Ameninţat din toate pãrţile de cãmãtarii timpului o stea a fost amabilã sã mã gãzduiascã
De cînd am sentimentul cã mã aflu în douã locuri în acelaşi timp şi inima mea şi-a schimbat programul de lucru copiind trãirile stelare cineva încearcã sã mã evacuieze din numele meu ca dintr-o casã care nu mai este bunã de locuit. O fi singurãtatea transformatã în agenţie imobiliarã, o fi tãcerea care mereu a fost un fel de aparat de represiune al melancoliilor. S-ar putea sã fie o decizie a americanilor ca toţi aceia care nu au fost fericiţi şi nici nu au gãsit o plãcere în a trage cu puşca sã fie scoşi în stradã din numele lor. În acest tip de CAPITALISM te aştepţi la orişice, chiar de la oamenii care i-ai stimat.
O sã îmi strice relaţia cu ierburile, nu voi mai avea cu ce sã citesc gîndurile mamei. De unde sã mai ştiu eu cît este ora dacã nu mai cade nici un meteorit şi soarele dã erori dureroase. Ca sã nu gîndesc tragedii m-am hrãnit numai cu trandafiri. M-am întîlnit de multe ori în somn cu Dumnezeu ,dar niciodatã nu i-am spus cã nu ţin post. Crizele mele de inocenţã nu mi-au adus nici o recunoaştere, performanţele zilnice ale sinceritãţii mele nu au alterat zonele religioase ale democraţiei. M-am oferit sã zbor de pe cele mai periculoase vîrfuri sã nu simt eternitatea din fiecare clipã şi nu am obosit niciodatã în preajma tinerelor care nu ţin post. Am ajutat pãdurea sã cucereascã oraşul, am urcat vîntul pe acoperişuri sã nu fie privatizat, nu am dormit pînã nu am inaugurat primãvara în toate grãdinile.
Şi-acum sã fiu alungat din numele meu ca şi cînd acesta ar fi o şandrama la marginea oraşului şi eu locuind în el ca un cerşetor M-am maturizat încet pentru cã am iubit prea mult lumea aceasta. Mai am încã urme de copilãrie pe cãrãbuşii ce dorm printre textele mele. Mi-am fortificat politeţea întocmind procese verbale cu toate femeile dupã ce le-am iubit. În numele meu ţara se pãstreazã întreagã şi este risc redus sã îşi diminuieze din frumuseţe. În curînd voi fi un barbat lipsit de toate drepturile. Visele mele nu vor mai fi pline de corãbii încãrcate cu flori de lotus. Semnãtura mea mea o voi prescurta atît de mult cã va semãna cu un punct. Cred cã voi umbla prin oraş cu o identitate falsã rãmînînd un suspect universal. Dacã nu mã veţi mai gãsi în numele meu cînd treceţi spre pãmînturile voastre natale sã ştiţi cã m-am împrietenit cu lumina Stelei Polare şi m-am mutat la ea acasã.