Fac complimente eternitãţii sã nu creadã lumea cã sînt cardiac
Iubirile trecute se depun pe noi ca un praf stelar. Fanteziile se îmbracã în halate albe, iar noi sîntem din ce în ce mai buni de murit. Din aceastã cauzã visez cu încetinitorul şi sîngele mi se uzeazã mai puţin. Poate în acest timp se asfalteazã autostrãzile din iad sã mã pot deplasa mai uşor între douã veacuri.
Am fost din totdeauna un fel de muncitor necalificat, încercînd sã imprime viaţa pe lucrurile din jur. Nu prea mi-a reuşit. Faptul cã frunzele, drumurile, ierburile nu au certificat de naştere nu am putut sã îmi aduc o contribuţie importantã la biografia lor. Apoi, sentimentele mele sînt prea largi, tãcerile au marginile zdrenţuite, iar dimineţile mele sînt case de pariuri unde lumina joacã poker cu idealurile mele.
Pentru cã nu am avut un manual de supravieţuire, umbrele nu mi-au fost credincioase şi nu înţeleg nici frigul din frigider ca sã nu mai spun de cel de la polul nord. Cînd a murit tata i-am pus în sicriu un telefon nokia cu baterie de cuarţ. De cîte ori sînt trist sau prestigiul soarelui este în scãdere îl sun. Dacã nu îmi rãspunde mã liniştesc. Înseamnã cã este bine şi nu trebuie sã mai ia pastile de inimã sau sã alerg sã-i cumpãr ţigãri. Nu s-a iubit prea mult ca sã aibã mai multã dragoste pentru ceilalţi. Tãcerile lui erau nişte apusuri necomise.Tata era un creator de trecut perfect. El folosea aceiaşi ordine a cuvintelor cum folosesc soldaţii ce apãrã graniţele patriei noastre în Afganistan.
Fãrã sã mã întrebe, îi spun cã o duc bine. Numai cã uşa care dã spre viitor scîrţîie din ce în ce mai tare. Mai am umbrã de consumat şi pentru nopţile în care urmeazã sã sãrbãtoresc toate decepţiile. Miros mai am numai pentru trandafirii cu care funcţionez. Auz mai am doar pentru descãrcãrile electrice dintre sfîrcurle femeilor, iar respiraţia face manevre militare sã poatã fi pregãtitã oricãrui sãrut. Aşa cum am învãţat de la tine sînt politicos şi fac complimente frumoase eternitãtii. Iubesc adevãrul pînã devine libertate. Sãrãcia nu poate face din mine un braconier.
Å¢ara este întreagã, dar a apãrut o nouã specie de negustori care ne condiţioneazã emoţiile, fiind calificaţi în micşorea de orizonturi şi justificarea erorilor. Cerul este încã la locul lui, însã îmi este teamã sã nu disparã într-o noapte ploioasã cum au dipãrut porţile de la şcoala unde am învãţat şi mi-am perfecţionat simţurile. Tatã, stai liniştit, nu am nici o şansã sã fiu fericit şi sã îmi pierd capul sau sã stîrnesc invidia vecinilor. Au descoperit şi ei cã nu risc eu sã fiu fericit ca sã îmi creascã din nou timiditatea şi lumea sã mã arate cu degetul pe stradã ca pe o curiozitate. Suferinţa este asemenea gravitaţiei, mã ţine cu piciorele pe pãmînt sã nu îmi
epuizez dorinţa de libertate şi sã fiu cît mai aproape de tine.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sincer, m-a impresionat acest fragment încãrcat de nostalgie, durere, regrete şi dorinţa spiritului de-a ieşi din mocirla lumii. Ai un stil interesant de-a scrie.
