Iubirea îţi caracterizeazã cel mai bine imperfecţiunile
S-a cam uzat trupul meu purtîndu-l prin atîtea iluzii. Este din ce în ce mai bun de murit. La prima vedere are îndemînarea unui deşert în devenire. Doar cîteva julituri ici colo. Însã, cînd încep sã-mi ascut creioanele fac febrã muscularã. Cînd ridic fusta unei doamne tinere mã dor mîinile de parcã aş fi ridicat lingouri de aur. Cînd am intrat într-o picãturã de ploaie sã cad împreunã cu ea pentru a simţi partea esteticã a gravitaţiei din neatenţie am picat în decolteul unei doamne şi m-am risipit printre colinele ei.
De la un timp corpul meu îşi costruieşte vise şi fantezii în regie proprie pregãtite sã falsifice prezentul. Simţurile intrã într-o stare de agresivitate imensã, producînd o panicã generalã în cuvinte. Trebuie sã-i pun la dispoziţie o femeie mãcar sã o exploreze. Altfel, numele meu îmi stã strîmb pe umeri, iar substantivele pe care le folosesc sã urc dimineţile în copaci îşi pierd eficienţa. Frigul se întoarce prematur de alb, acoperind realul din faţa idealurilor mele. Nu mai pot cãlca senin pe drumul ce mã duce sã mã lupt cu mine însumi.
Trupul meu parcã s-a deteriorat mai mult decît planificasem. Multe din evenimentele destinate mie nu le-am trãit din neatenţie şi neştiinţã. Instictele mele sînt difuzate în original şi fãrã prescurtãri sã nu mã simt incoplet şi fãrã viziuni. Dragostea este o revoluţie de sinceritate a tuturor celulelor. Are peisaje mirifice în inimile noastre unde simţim nevoia sã ne supunem fãrã a fi recompensaţi. Cu îmbrãţişãrile unor femei poţi lega mii de buchete de trandafiri. Dacã vezi cã primãvara întîrzie o vei gãsi ascunsã în coapsele ei. Este singura fiinţã care ştie sã completeze un proces verbal de fericire.
A început sã-mi rãsarã fire de iarbã pe mîini. Tãcerea mea se întinde ca o împãrãţie strãbãtutã de autostrãzi de îndoialã. Sînt ca o eratã a unui zile apuse pe care nu a consultat-o nimeni. Un portret pictat pe apã unui pîrîu.
