S-a cam uzat trupul meu. Numai de cîte ori am traversat grãdina sã vãd dacã trandafiri mai au nevoie de idei pentru a înflori. Numai de cîte ori am iscat primãvara în oraş sã am cu cine citi gîndurile copacilor. Am mers cu respiraţia întreruptã la servici sã nu rup dimineaţa în bucãţi. Nu mai eu ştiu cît am stat în picioare urmãrind faţada vechilor clãdiri pentru a descoperi chipul unui domnitor model. Dacã mã gîndesc bine aproape sînt bun de murit. Pare o nimica toatã, doar cîteva julituri ici colo. Însã cînd îmi ascut creioanele fac febrã muscularã. Dacã ridic fusta unei tinere mã dor mîinile de parcã aş fi cãrat lingouri de aur. Mi-am dorit sã intru într-o picãturã de ploaie sã cad împreunã cu ea pentru a simţi partea esteticã a gravitaţiei. Însã din cauza emoţiilor am picat în decolteul unei doamne. Am stat acolo îmbãtat de jocul rotund al celor douã cercuri pînã seara cînd şi-a dat sutienul jos şi am putut sã mã risipesc peste colinele ei.
Corpul meu nu îşi mai costruieşte vise în regie proprie. Acum apeleazã la o femeie cu epiderma de sidef ce ştie sã facã întuneric în camerã cu pãrul ei lung şi buclat. Ca sã-i explorez formele şi sã nu ma rãtãcesc trebuie sã mã ţin dupã cusãturile capotului cu care umblã prin casã. Simţurile mele au cãpãtat o agresivitate neîndemãnaticã şi mi-e fricã sã mai dorm cu telefonul în mînã sã nu sune vreo vişinã roşie de forma unei guri de adolescentã. Aş fi onorat dacã cineva s-ar ruga pentru mine ca primãvara sã nu îmi mai rãscoleascã amintirile. Şi frigul se întoarce prematur sã facã mulaje paşilor mei. Am renunţat la obiceiul de a unge încheieturile femeilor cu ulei din flori de salcîm. Am casat şi macaralele cu care mutam candoarea iubitelor dupã o coapsã pe alta. De departe se observã cum cineva încearcã sã blocheze semafoarele în intersecţiile inimii ca idealurile mele sã ocoleascã prin suburbiile sãrãcãcioase ale oraşului.
Trupul meu s-a deteriorat mai mult decît planificasem. Multe din evenimentele destinate mie nu le-am trãit din neatenţie. Mãcar nu le-am copiat pe vreo ciornã sã le studiez cînd iarba pleacã în concediu şi se face linişte în cuvinte. Instictele mele difuzate întotdeauna în original s-au demoralizat vãzînd cîte şantiere a deschis cerul în carnea mea. Gesturile mi-au devenit atît de lente de parcã sã-ar întoarce dupã cîmpul de luptã. Sînt atît de multe falsuri în jurul meu cã şi sãruturile s-au apucat de braconaj. Cu îmbrãţişãrile unor doamne nu mai poţi lega nici un buchet de lãcrimioare. Mîinile îmi înfloresc doar între doi genunchi albi. Sînt atît de multe colocvii despre tãcere şi cãderi de nu mai am timp sã completez formularele necesare iubirii. Şi aşa fericirea este plecatã cu anii în permisie.
În zadar mi-am trimis celulele la reciclare. Nici prestigiul de a vîsli într-un fruct nu m-a ajutat. . Nopţile tot intrã pe furiş sub fotografia mea din cartea de identitate. Sînt parcã o eratã a unui secol apus pe care nu o consultã nimeni.
