Este neînchipuit de plãcut ca o doamnã cu gesturi complet inutile sã accepte sã fie neatentã ca eu sã o pot privi în siguranţã.
Deşi podeaua scîrţãia sub greutatea frumuseţii ei, nici nu-mi trecea prin cap sã chem tîmplarul pentru a lua cu el aceastã indiscreţie a lemnului de brad.
Numai în cîteva minute aerul din jurul trupului îşi dublase preţul şi era foarte probabil ca perdelele sã se sinucidã deoarece nu putea imita misterul din rochia ei.
Cred cã se hrãnea numai cu petale de trandafiri de avea pielea atît matinalã. Bãnuiam cã produce exclusiv sinceritate.
Cu siguranţã locuia la primul etaj al unui sonet şi nu folosea liftul ca sã facã zgomot pentru cã atomii nevãzuţi din apropierea ei emiteau o muzicã nefireascã ce-mi agresau simţurile.
În priviri i se observa un conflic luminos între lanul crud de grîu şi albastrul braconat de pe un iaz aţipit între pãduri montane.
Avea un spaţiu atît de imens în surîsuri cã nu ar fi fost nici o mirare dacã aici s-ar fi organizat olimpiada mondialã de sãrutat.
Putea face cu întuneric cu pãrul în ferestre. Lîngã ea iertai mirosul de pelin. Îi treceai cu vederea faptul cã rãvãşea lumina atît de diplomatic şi fãrã nici o planificare.
Devenisem brusc neaşteptat de politicos de nu ştiam cum sã-i spun cã vreau sã-i hrãnesc haita de lupi din artere pe care o aud urlînd de foame.
