Peste cîţiva centimetrii se terminã primãvara. Mai fac un nod la batistã. Timpul mi-a tras la xerox trupul în aşa de multe copii cã ma întreb îngrijorat unde le ţine depozitate. În fiecare an mi se dãruieşte cîte o trusã de machiaj cu nuanţe din ce în ce mai închise.
Aerul se scumpeşte. Liftul ce mã transportã în vãzduh mãreşte zilnic preţul biletelor. Ca sã nu-i deranjej lumina din epidermã doamnei ce se odihneşte pe umãrul meu, tinereţea mea s-a subţiat atît de mult cã chiar dacã aş încerca sã plec din inima ei nu m-ar simţi.
Poate nu ar mai trebui sã umblu îmbrãcat cu tricoul moştenit de la tata. Mã strînge asemenea numelui, provocîndu-mi o durere suplimentarã. Poate ar trebui sã-mi planific mai bine fanteziile şi sã evit revolta decepţiilor.
Viitorul creşte în ferestre din ce în ce mai lent şi mai de neînţeles. Lucrurile sînt tot mai constrînse de forma lor. Marele meu noroc este faptul cã singurãtatea are aceeaşi grupã sanguinã ca mine şi sîntem deseori confundaţi. Avem aceleaşi experienţe de naivitate şi mirare.
Tînãra de lîngã mine, ce-şi trece mîinile prin pãrul meu sã-mi citeascã gîndurile, rãmasã însãrcinatã de zece minute îmi spune la ureche cã vrea sã aibã gemeni. Sînt fericit cã mãcar aici sînt îngãduite repetiţiile. Cu şerveţelele din albastrul dimineţii voi şterge nimicul ce produce atîtea energii în arterele mele.
