Ca sã fiu apãrat
de îndoieli şi singurãtate
am angajat o firmã de pazã,
înarmatã cu câini americani.
Rãnile începuse sã se vindece,
perdelele nu mai pãreau elegii postume,
se uscase şi picãturile de sânge
ce-mi pãtase umbrele.
Inima nu mai aştepta
pe preşul de la intrare
sã treacã vreo femeie cumsecade
sã o foloseascã noaptea în loc de lanternã.
Nici meteoriţii ce picau în spatele casei
nu mã mai îngrijorau,
degetele puteau citi din nou gândurile ascunse
ale unei doamne de îi treceam mâinile prin pãr.
Numai cã noaptea
becurile din casã
nu se mai aprindeau
de teama lãtrãturilor haitei de-afarã
şi frigiderul meu încã nu învãţase
sã facã pe întuneric cuburi de gheaţã,
sunt îngrijorat, acestea erau singurele mele
relaţii diplomatice cu polul nord.
