De când am vãzut
cât de uşor
dimineaţa
îşi rãstoarnã
prospeţimea
într-o metaforã,
cât de repede
veacul se scurge
pe pereţii
vechilor catedrale
asemenea unui
zgomot gâfâind,
îmi beau cafeaua
numai lângã statuieta
ce o înfãţişeazã
pe Venus din Milo
sã fiu sigur
cã nu îşi mişcã braţele
şi îmi varsã ceaşca
pe caietul
meu de principii,
prescurtându-le cu zaţ.
