De câte ori
se aşazã
în fotoliu
acesta îşi dã
husa jos
şi îşi aminteşte
când era
un copac înflorit.
Este atentã
sã nu împingã
fanteziile jos
ca şi cum şi-ar face
o transfuzie
de la un trandafir
şi ar trebui
sã-mi treacã
mâna prin pãr
sã-mi citeascã
gândurile ascunse,
genunchii
îi rãmân liberi
şi privesc
spre mine
ca doi miei albi
lihniţi de foame.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumos poem. S-a strecurat aici o eroare: ca doi mei albi
Corect este - miei
