A fost o vreme
când eram decor
şi personajul principal
în textele mele,
îmi încãlzeam cuvintele
introducând cocs
între silabe,
nu fãceam economie
de gesturi şi scaune
când invitam primãvara
sã ia loc în propoziţii,
dar când hainele mele
au primit
un bilet de adio
de la rochile ei
nu mi-a mai rãmas
decât sã-i desenez inima
pe parchet
cu rujul pierdut.
Am ajuns
o grãmãjoarã
de sentimente
care îi acoperã chipul
scufundat în versuri
sã nu i se vadã
ridurile provocate de uitare.
