Eu ies pe stradã în rate,
mai întâi trimit imaginaţia
sã vadã dacã s-au adunat
lãutarii sã cânte o horã
pânã se rotunjeşte oraşul
sã nu mai aibã
pe unde intra tristeţea.
Urmeazã gândurile,
cãrora le fac o ignifugare
cu pensula pe care o folosesc
sã îngãlbenesc pomii toamna,
ca nu cumva sã întâlneascã
vreo femeie
care îşi mãreşte
decolteul cu telecomanda
şi sã ia foc.
Apoi fac eu primii paşi,
partea cea mai neînsemnatã,
asemeni unei zecimale de luminã
despãrţitã de lume
cu un felinar stins
pe post de virgulã.
