De câte ori calcã
pe manuscrisele mele
risipite pe jos
i se accelereazã
bãtãile inimii,
duşumeaua
din lemn de fag
fãce febrã
şi trebuie
sã aduc un tâmplar
sã o ia la rindea
sã îi micşoreze
temperatura,
fotoliul
îşi dã husa jos,
îl car în altã camerã
sã nu se transforme
în rumeguş,
ferestrele tremurã
ca şi când vântul
s-ar sprijini pe ele
sã se urce pe acoperiş,
pânã nu ţin o şedinţã
cu simţurile ei
ascuţite de patos,
despre cum poate
fi strivitã noaptea
între douã trupuri,
sângele nu vrea sã ia
poziţia pe loc repaos.
