Poemul
devine nervos
dacã nu simte
printre versuri
miros
de femeie goalã,
cuvintele
se prescurteazã
de parcã
nu ar avea aer,
ideile îşi pun
ochelarii fumurii
sã nu se vadã
când lãcrimeazã,
acceptã
la preţuri derizorii
culorile toamnei
sã locuiascã
în substantive,
între strofe
aşeazã crizanteme
sã nu se mai audã
bãtãile inimii
şi stiloul crede
ca este un cui
ce aşteaptã sã-mi fie
bãtut în mâna dreaptã
cu care scriu.
