Colile de scris
se sculase
cu noaptea în cap
sã întîmpine soarele,
mai ţineau minte
obiceiurile pãdurii,
stiloul cãzuse pe gânduri
ca tulpina unui spic de grîu
în faţa secerãtorii,
trecerea de pietoni
desenatã de mine
pe preşul de la intrare
nu avea nicio urmã
de pantofi cu toc,
statueta din bronz
avea migrene,
fotoliul îşi amintise
cã-i fabricat din rumeguş
şi era trist,
cred cã mai multã tãcere
ca aici,
s-ar putea gãsi
în mâinile amputate
ale unui pianist.
