Într-o primãvarã
tata
a pus un stilou
sub o tufã
de trandafiri
sã picure în el
seva proaspãtã,
amestecatã
cu raze de lunã,
voia sã-şi transcrie
visele
pe care le ţinea minte
sã nu fie lipsit
de apãrare,
când am simţit
cã rezervorul
este gata
sã se umple
am trezit-o
pe mama
sã mã nascã,
aveam
cu ce sã mã semnez
pe certificatul de naştere.