Nu am invitat
vântul în camerã,
îi rãvãşeşte rochia
ca pe un avion de hârtie,
o poate dezechilibra
cum uneori îi face
primãverii
şi va trebui
sã se aşeze în pat
tocmai pe partea
unde am dat
fanteziile jos,
se înghesuie
în femeile din tablourile
de pe perete
cum fac crescãtorii de cai
când circulã cu tramvaiul
de teamã sã nu se rãstoarne
ne având patru picioare,
nici nu ştie
de ce sunt emoţionaţi
nasturii cusuţi pe bluze,
când a fost
sã deschidã un fermoar
i-a adus un mãr,
vãzând cã are dinţi.
