Mai sunt
câţiva centimetri
pânã la toamnã,
mã grãbesc
sã fac dragoste,
lumina va deveni
mai amarã
ca frunza de pelin,
cearşaful
se va înnora
asemenea unei flori
de bumbac
peste care se apleacã
sã-l culeagã
o mânã de negresã,
tãcerile îşi vor mãri tirajul,
ferestrele se vor îmbolnãvi
de insomnii,
mierlele se vor ascunde
în cântecul lor,
iar pantofii mei
încreţiţi de griji
nu vor mai gãsi
drumul cãtre casa ei,
din cauza avalanşelor
de frunze.