Toţi bogaţii vorbesc de aur şi trãire
Neştiind cã totul se pierde-n amintire,
Simbolul pãcii ei nu-l înţeleg
Chiar dacã-nainte au un ţel întreg.
Se cred mãreţi, se cred visând
De parcã-s nemuritori pe acest pãmânt
Ei vor sã facã printre oamenii de rând
O nouã ordine prin orice legãmânt.
C-o piatrã poleitã ce pare-a fi uitatã,
Gândirea noastrã vor s-o schimbe-ndatã
Şi chiar dorinţa vagã, de noi anihilatã
Ei vor sã fie-a lor chiar şi schimbatã.
Orbiţi se duc încet spre infinit
Şi nu gândesc cã viaţa-i pe sfârşit,
Aspirã spre neant, cã acolo e plãcere
Dorinţele macabre rãmân efemere.
Se cred atotputernici şi sperã-n nemurire
Crezând cã pot cumpãra chiar zile şi iubire.
Dar aurul e rece şi pleacã-n drumul lui
Şi nu vor înţelege ce-i calea Domnului.
