Va mai trece-un secol poate
sã mai îndoim la coate,
sã ne-ncãlţãm în umblãtori
când se lumina de zori.
Lustriam la ei artistic
cu un gând aproape mistic,
îi vedeam cum ne mai plimbã
şi vorbeam aceeaşi limbã,
şi gândeam cã nu se schimbã.
Scumpi pantofi puşi în vitrinã,
strãlucind ca flori de minã,
v-aş desperechea, pe dos,
sã mã roadeţi pân’ la os.
Statuie joasã v-aş face,
nu mai fugiţi cu ce-mi place,
staţi artã-n piciorul meu
cu şiret în loc de zeu.
Dar mai staţi şi nu fugiţi
şi crãpaţi şi colţuiţi,
opincile fermecate
sunt pentru alte palate,
de-am rãmâne şi desculţi
v-am cãuta noi toţi cei mulţi,
cã ne pasã şi de tocuri
şi de hopuri, hopuri, hopuri.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Câte secrete ştiu pantofii noştri, prin câte drumuri în viaţã ne duc ...Îmi place subiectul.
