( poezie )
---------------
Nu aprind lumina,
oricum, luna o împinge,
trece fantomã cina,
somnul mã atinge,
umbra de foc, caldã
în ruginita cadã,
fac patul cu plete,
saltea moale din pietre,
cu barba adormitã
încui câmpul, de fricã,
Cerul vechi, din ce an ?
suspendã un închipuit tavan,
în mine coboarã abis,
poate sã fie un vis,
a crescut iarba cosaşului,
lumini pe strãzile oraşului,
aglomeraţie-n piaţa caşului,
în faţã tolba poştaşului
cel care mã priveşte,
aproape cã mã trezeşte
din a lui armurã,
fãrã chip sudurã,
În sus blocuri abandonate,
în felii tãiate,
pe jos miros de zgurã
în pudrã cu urã,
orizontul nu are drum,
atmosfera fuge de fum,
vântul scurmã în scrum,
mãturã oricum
amintirea unui oraş
pe foraş,
Treaz şi adormit
i-am mulţumit
armurii, sau poştaşului
- n-aveam cum oraşului - ,
prin masca de gaze
asfixiate fraze,
rup grãbit şi zic,
Dumnezeule, cemai plic
scris de creioane arse,
cu litere întoarse :
< ãcaD ãm itşetic
muc ed ãcnî ? itşe >.
|
