Erau scânteietoare zile feerice
cu oameni şi pomi la taifas despre lunã şi stele,
cu treabã albastrã, mereu umbriţi,
oamenii aprindeau ziua cu tehnologii
de întins rufele pe sârma lunii,
Era o erã a simţurilor desãvârşite,
cum ai incepe sã pulsezi cu nemãrginitul la etc,
copiii ştiau sã mânuiascã atomul
dintr-o praştie logoditã cu rândunele,
cu fericire de mângâiat vânturi albe
întinereau feţe de pãrinţi reale şi apoi,
duhuri - abandonate prin lupte putrede -
adoptate de soarele martir al universului,
Aspirator de celule mereu tinere
trupul devenea un vers cu celule ritmate,
ohoho, nicio existenţã nu se închide
prin teoria mãmicilor, ovalã,
iar florile sunt cele mai perfecte adâncimi
prin simţurile ce se vor gâdilate etern,
Patrula este un flutur cu armã stigmatizatã,
respectã adierea şi nu trage în plin,
soarele se fereşte, de complezenţã,
şi mai este şi iarnã câteodatã,
rãnit este numai vântul vindecându-se adiind,
Onoare clipei sosite din nemãrginit,
onoare patrulei veghind cu lãtratul zorilor
pãzite de o coadã stufoasã şi ochi ascultãtori,
în dimineaţa aceasta ascultãm un infinit la radio,
existenţa noastrã onoratã, ca niciuna !
