Aşa era povestea printre frunze rozalii,
cândva fusese un minunat palat,
în el de ai intra dintre chilii
vãzându-te-n oglinzi te-ai crede impãrat,
Cei doi îndrãgostiţi şi-un clar de lunã
se distingeau pe-o aripã de zbor uitatã,
veniţi sã ne-arãtãm degetele împreunã,
poate-i salvãm de scorpia ridatã,
Ea se fãcuse fiinţã dintre stropi de rouã,
el cimentase pacea din paloşul de piatrã,
şi amândoi într-un sãrut când plouã,
şi amândoi cu cer, cu dor, cu vatrã,
Plouã într-una în castelul celor doi,
plouã cu vrãjitoare, scorpii, impostoare,
dac-am intra, noi nu am mai fi doar noi,
am fi de adormit palate-ntr-o licoare,
Deschid o uşã ondulatã de pereţi,
se tulburã în apa castelanei filã,
cu vrãjitoare scurse-ntre pereţi
eu calc castelul, în amintiri argilã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îmi place foarte mult!
2.
Un castel in care lumea de afara e vazuta ca o poveste cu bune si rele!
