Sau poate cã vii suntem,
moţi de dor dupã ziua de mâine,
de-a binelea vii
dând bineţe firului de iarbã
ce tocmai ne priveşte
cu ochi verzi
dupã paravanul soarelui,
ciudat de vii
intersectãm norul viu
care se crede o fiinţã
cu milioane de fiinţe
vii,
nivelãm pãmântul
pânã la pitica eternitate
neumblatã, neînviatã,
Sau poate cã nu suntem vii,
un parazit viu umblã prin noi
cu sugestii şi viziuni,
cu clipuri în mişcare
gâdilând inima transcendentã,
focus pe secunda
care nu ne-ar aparţine,
ideal rupt în douã,
în nouã, în altul,
Sau mai bine nu suntem nicicum,
ni se pare c-am mişca sentimente,
cã ne-am mângâia cu iluzii
adormind în nimicuri,
trezindu-ne reînviaţi,
vorbim altfel de foarte departe
la un aproape interior, deci iubim,
lãsãm lumânarea în treburi zilnice
sã lumineze întrebarea
şi sã murim.
