Autor:	romeo tarhon ( Romeo Tarhon ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Toamnã fatalã

Vino iubito mai pe searã Într-un noiembrie lichid, Te-aşteaptã inima-mi afarã, Tu intrã fãrã sã-ţi deschid... Gãseşte-mã, necunoscuto, În frunzele ce le-ai strivit, Ia-mi inima-mi din lemn, sãrut-o Şi nu minţi cã n-am murit! Nu vezi? Trec oamenii prin sine Şi se resorb, se pierd, se duc... Doar tu te-ai rãtãcit de mine Şi n-ai ştiut cã mã usuc. Mor pluvial şi ars de friguri, În lemnul frunzelor mã strâng, Vino afarã sã fim singuri Când plouã, mã usuc şi plâng! Nu te ascunde în vedenii Şi în xilem când mã retrag În frunze, toamna, de milenii În care mor confuz şi vag, În amintirile din luturi Crepusculare şi din sori De nesfârşite începuturi De când nu încetez sã mor... Nu vezi? Trec oamenii prin sine, Se pierd în tainele ce-i dor De ieri pe azi, de azi pe mâine, Cu amintiri din viitor... Precum un ţipãt din cretacic În revelaţia-mi din somn Simţeam cã-n carnea-mi vie, tragic, Se-afirmã larvele-mi de Om. Iubito, azi e frig şi plouã... Sinucigaşã toamnã! Plângi Şi rupe-mi inima în douã, Sunt frunzã, vino sã mã frângi! Striveşte-mã ca pe-o petalã, Opreşte-mi inima cu-n semn..! Urâtã toamnã şi fatalã! Mormântul sã mi-l sapi în lemn.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	frumos...	Anna
2.	Am citit strigãtul fãrã a privi faţa poetului şi am simţit şi împãrtãşit emoţia zborului rapid şi sigur...spre fatalitate	Elma
3.	mult noroc pe site	Rage erudit

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]