Voi, poeţi din cãrţi de şcoalã,
Aţi lãsat în urma voastrã
Însãşi Poezia goalã
În supleţea ei mãiastrã,
În trupeţea-i necarnalã...
Cine sã se-nvredniceascã
Fãrã har, fãrã simţire,
Fãrã slovã româneascã,
Sã mai scrie cu iubire
Tragedia emineascã?
Cine, Doamne, sã mai facã
Din cuvântul frânt cuvântul
Ce ni-i drag din piatrã seacã,
Ce ni-l bate-n clopot vântul,
Ce-l dezlãcrimãm sã treacã ?
Cine, oare, sã mai ducã
Şi sã lepede când duce
Fãrã case şi ulucã
Satele, şi fãrã cruce,
Când de lacrimi se usucã?
Cine, frate, sorã, cine,
Mamã, tatã, fii şi fiice
Ne mai ţine şi vã ţine
Sã nu facem cum se zice:
Toţi la rãu, sã fie bine!
Cine crede cã-ndura-vom
Ce nici câinii nu îndurã,
Câtã vreme mai dura-vom
Pumnul strâns pe piept şi gurã
Şi în gând doar înjura-vom?
Cine-a morţii grea cãmaşã
Din uşoare albe fire
Va-mbrãca, ce lume laşã
Îi va hotãrî pieire
Învelindu-l într-o faşã?
Cine, cine, oare cine
Dupã veacul de risipã,
Ar putea sã mai aline
Precum voi, poeţi de-o clipã,
Tragedia care vine...?
Cine sã se-nvredniceascã
Fãrã har, fãrã simţire,
Fãrã slovã româneascã,
Sã mai scrie cu iubire
Tragedia emineascã?
Voi, poeţi din cãrţi de şcoalã,
Aţi lãsat în urma voastrã
Însãşi Poezia goalã
În supleţea ei mãiastrã,
În trupeţea-i necarnalã...
|
