şi aspirantul şi poetul
îşi poartã-n suflet clarinetul
cu care cântã ca buhaii
pe unde-şi pasc apaşii caii
ehei ce vremuri cârciumarii
aveau fetiţe cu fundiţe şi le cântai pe sub rochiţe
şi-n serile adânci ploioase le beai din gurã tãmâioase
nu apãruse internetul
şi nici pisicile porcoase
şi aspirantul şi poetul
cântau prin bâlci cu clarinetul
şi toate fetele focoase
îşi deschideau spre ei buchetul
de ţâţe roze şi ţepoase
în serile adânci de chin
când ţi-aş cânta la sâni puţin
ai pierde-a timpului aripã
şi te-ai lãsa cuprinsã toatã
iar noaptea parcã ruşinatã
când noi aprinşi i-am topi gheaţa
n-ar mai aduce dimineaţa
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Superb! Nu ai cutreerat degeaba prin viata. M-ai intors in timp, e nostalgica si reusita poezia ta. M-a incantat. Bine ai revenit, te asteptam!
