Buimac, trag mineralele la vale
Tãindu-le faţetele-n Anvers...
Sunt un lustragiu de cartier,
Pun reflexii albe pe sandale
Şi pe drumul bituminifer,
Pun doar douã puncte cardinale.
M-ai învãţat sã fiu atent, pãrinte,
Şi fruntea s-o aplec umil, în tinã,
Din fulerene sã aduc luminã
Şi sã mã ţin de toate cele sfinte
De parcã-n lumea ta, eu sunt de vinã
Cã praf amorf s-a pus pe-ncãlţãminte.
Voi lustrui-ntr-o zi un diamant,
O secerã, s-o-mplânt în albuminã,
Din apa mãrii, fin coagulant,
Sã ias-o altã Afroditã, angelinã.
|
