şi curg la dracu, toate curg,
un fluviu jalnic înspre zãri;
intinerarul cel parcurg
este pavat cu-ncrâncenãri.
pe el, cu pasul hotãrât,
merg numai unii temerari;
eu sunt un voiajor pârât:
mã-mpiedic în pantofii mari…
du-te-nainte, vin şi eu,
dacã te cheamã iar mirajul;
actanţii dunelor, mereu,
dau peste cap kilometrajul.
vei înghiţi orice distanţe,
pe calea urmelor deşarte;
cu paşii marilor speranţe
vei face-autostrãzi pe marte.
sã nu te miri dacã-o las moartã,
acesta-i preţul uneori,
când bei, în fiecare haltã,
paharul palidei candori.
eu sunt turistul care luni
ia de la cap aceiaşi stradã
şi dacã merge, merge-n mâini,
cãtre duminici de zãpadã.
de mine, singur, trag afarã,
sã merg, sã curg, spre undeva,
spre visul nopţilor de varã
în care pot sã beau ceva.
tu du-te, vin şi eu, apoi,
doar sã mã scot dintre pahare,
sã-mi pun adidaşii cei noi
care merg drept fãrã picioare.
|
