DURERI DE ALTÄ‚DATÄ‚ ŞI DE-ACUM
Dorm armonioase,
Coloanele frumoase,
Din marmorã şi jad,
Sprijinind altarul,
Prin pãduri întunecoase,
Cu mirezme dulci de brad,
Intru în bisericã sã mã închin,
Dar dintr-odatã-mi vin,
În minte,
Cuvinte,
Ce-ai fi vrut în urmã sã le laşi,
Dar ele azi rãsunã,
Ca un ecou de paşi,
Pe lespezi de altare,
Cu candelele stinse,
În noaptea fãrã lunã,
Cu lacrime prelinse,
Din pleoapa ce le-adunã.
Ce-am spus pânã acum, a fost numai un vis,
Parcã m-am trezit într-o livadã,
Si visul s-a închis.
Pe crengi, vişinile se coc în soare,
Totu-i liniştit şi-atâta de senin,
Livada-i un imens smaragd cu boabe de rubin,
Şi-atâta frumuseţe parcã doare,
Dar livada e aevea sau şi ea e-un vis ?
Ca o vedenie din paradis,
Doamne, lasã-mã acolo pentru totdeauna,
Nu mai vreau sã aud minciuna,
Dece mi-am amintit altarul de atunci ?
Când stivit sub mormane de ruine,
N-am crezut c-o sã mai ies din gropile adânci,
M-au ridicat din ţãndãri marile azururi,
Din mersu-mpiedicat fac paşii nevãzuţi,
Şi cãlãtor de-acum, am sã fiu de-apururi.
Popas de umbre zeilor cãzuţi,
Nici zbor, nici rugi mântuitoare,
Înmãrmurit, privind cerul senin,
Dorinţele ce-au ars mistuitoare,
Întorc din vremi , viaţa mea de chin.
În suflet, dorurile, ca valuri înspumate,
Ca nişte broderii, dantele colorate,
Pe maluri aruncate,
Corãbii cu speranţe încãrcate,
Aţi colindat pe mãri îndepãrtate,
Dar toate aţi pierit, epave scufundate.
Astãzi, pe mine cade iar ninsoarea,
Candele aprinse-n cer de sfinţi,
În suflet nu va veni nicicând uitarea,
Şi nici înstrãinarea,
Dar va veni iertarea.
Iubito, tu-nţelegi ?
Ce fãrãdelegi ,
Am fãcut în viaţã amândoi ?
Azi suntem atât de trişti şi goi,
Cine ne-a ursit asemenea destine ?
Ne plâng în palmã dorurile noi,
Sunt duşi copiii în ţãrile streine,
Iar lacrimile noastre se prefac în ploi,
Ce curg şiroi
Sept. 2012
|
