AJUTÄ‚-MÄ‚ IUBITO
Demult, parcã într-un vis, te-am aşteptat,
Tu ai venit, zâmbind, spre mine,
Priveam pãrul tãu roşcat,
Şi ochii mari de ametist,
Cu irisul de jad,
Eu trãiam printre ruine,
Eram singur, eram trist,
Şi cerul era întunecat,
Ca într-un iad.
Å¢i-am luat mâna cu un lung fior,
Mi-ai trezit în suflet un tainic dor,
Te-am sculptat pe pâcla unui nor,
Parcã veneai din ţãri îndepãrtate,
Odatã cu zãpezi imaculate,
Cu fulgi de nea, dansând nãuci în zbor,
Dar iatã semne minunate,
Ce anunţau primãveri înmirezmate,
Când grãdinile vor înflori,
Şi se vor umple de petale parfumate,
Prn ramuri , pãsãri vor cânta zglobii,
Dar anii au trecut,
Florile s-au scuturat,
Şi fluturii-au murit,
Dar în inimã, tãcut,
Trãiam acelaş vis de altãdat*
Ca un buchet de mãrgãrit,
Pe care l-am pãstrat
De dragul tãu, înmugurit.
Dar vor veni , curând,
Albele ninsori,
Şi sub noiane de zãpezi,
Mã vor coperi doar albe flori,
Şi fluturii de nea,
Cu strãluciri de stea.
Dar şi acolo sunt livezi,
Unde poţi sã scrii,
Frumoase poezii,
Sã visezi,
Şi sã pictezi.
Tu, ajutã-mã, iubito,
Iubirea ta nu ştii cât am dorit-o,
Sã mã mistui în luminã,
Sã mã risipesc în cânt de violinã,
Şi sã mã topesc în dragoste seninã,
Sã mã pierd în ochii tãi de peruzea,
Sã mã acopere fulgii albi de nea,
Şi mângâierea ta,
Sã mã scufund în poezie,
Fiecare strofã sã ţi-o dau ţie,
Şi sã uit de mine ca într-o beţie,
Sã mã irosesc,
În fiecare vers,
Cerul sã-l ating,
Şi sã mã sting,
În nesfârşitul univers
Ulrum(Olanda) 2012
|
