BRUME
Livada se trezeşte-n brume,
Cu iz de tufãnele şi miros de gutuie,
Ce mi-au parfumat odaia,
Iubito, astãzi nu am chef de glume,
Privesc pe geam cum cade, rece, ploaia,
Parcã-n suflet, cu silã, mi se suie.
Inima, pumnale mi-au fãcut-o ranã,
Toatã viaţa m-am cãznit, cu trudã,
Sã strâng iubire, visuri şi dorinţã,
Speranţe sau durere crudã,
Azi, parcã nu mai sunt fiinţã,
Duc în cârcã, o-ntristare pãmânteanã,
Ursitele, nu ştiu dacã mi-au dat daruri,
Dar am crezut mereu în steaua mea
Şi-acum e tot albastrã, e departe,
Stã singurã,e dincolo de Marte,
Azi sufletul e plin de dor,
Şi de amaruri,
Ce cad pe el ca fulgii reci de nea,
Acum ştiu cã doar apa de izvor,
E cântec în zbor.
În mine, cu alint,
Astãzi se adunã,
Pulbere de hiacint,
Într-un tablou cu rama de argint,
Pictat de lunã.
Trecem trişti prin vremuri,
Şi prin livezi pline de rouã,
Cu sufletele ca nişte pãsãri,
Ce cântã recviemuri,
Ele suunt fericite, doar
Când în cuib stau câte douã.
Aud în versuri line,
Cum cântã ploaia-n mine,
Şi-mi spune la ureche :
--Iubirea ta e sufletul pereche,
Nu vreau sã urce brume-n tine
Oct. 2010
|
