Mi-am odihnit,
Trupul obosit,
Pe-o aripã a visului de noapte,
Uneori de zi,
Şi aud cum ţipã-n mine,
Dorinţa de a mai trãi,
Şi de a rãtãci,
Prin livezi cu mere coapte.
Mã rãscolesc durerile eterne,
Care pe suflet sapã azi poteci
Şi pe ele un covor s-aşterne
De frunze ruginii şi reci,
Iar noaptea pleoapa plânge-n perne
Când plânge timpul
Dorurile mã sting,
Şi c-o ciudatã presimţire-n gând,
Mã-ntorc din veacuri care parcã ning,
Sau mã întorc prin toamne şi prin ploi,
O clipã doresc sã mai rãmân cu voi,
Dar , fãrã sã vreau, mã vãd plecând
2009
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
De ce treci timpule cu nepasare...
Tu nu ai fost tânãr?...oare!
