ULISE
Voi pleca pe mãrile albastre
Fiecare om are-o odisee,
Voi purta în suflet,
Visurile noastre,
Voi reveni curând,
Iubita mea femeie,
Pe mãri învolburate,
Mã vor conduce astre,
Sã nu mã rãtãcesc,
Prin lumi necunoscute,
Mã voi bucura,
De zãrile albastre,
Şi-l voi ruga pe Zeus,
Mereu sã te ajute.
În inimã te port,
Mereu, ca pe-o icoanã,
Nu te-oi uita nicicând,
Nici în clipele de foc,
Pe tine te aştern,
Pe fiecare ranã,
Am înţeles cã viaţa,
Nu-i un vremelnic joc,
Mã întorc pe-aceleaşi,,
Nemãrginite mãri,
Ştiu cã apele sunt pline,
De nimfe şi sirene,
Cu cântul lor duios,
Vor ca sã te cheme,
Şi sã te aline,
Pe fund de mare-ntunecatã,
Sã nu mai vezi lumine niciodatã,
Eu nu mi-am astupat urechile,
Cu cearã, ca Ulise,
Când apãreau sirenele în zãri,
Înţelegeam discretele chemãri,
Spre trupul lor de desfãtãri,
Nu ştiam cã vor rãmâne azi,
Doar trecãtoare vise.
2013
|
