Sufletul tãu e-o mare atâta de adâncã,
Luciul ei nu este spart de nici o stâncã,
La mal ,
Rareori mai vine câte-un val,
De vorbe împletite,
Ca nişte alge nedorite,
Sau aruncã pe ţãrm în asfinţire,
Scoici cu luciri fermecãtoare,
Avid, desfac cãmaşa lor subţire,
Şi-mi cad perle negre la picioare.
Dar ştiu cã în strãfunduri stau ascunse,
Scoici ce rodesc mãrgãritare,
Suflete de aur, nepãtrunse,
În adâncul de-ntuneric,
Visând iubiri imaginare,
În somnul lor himeric.
Cu ochi deschişi m-arunc în adâncime,
Dar bezna îngheţatã mã alungã,
Sufletul plânge fiindcã ştie,
Cã la perla sidefie,
Nu poate sã ajungã.
