CUNUNÄ‚ ŞI COROANÄ‚
Când sufletul iubirea o aruncã,
Şi-n el funingine şi zgurã se abate,
Se bãlãceşte în albia adâncã,
Dorind, pentru o clipã, numai voluptate.
Pentru el iubirea-i inutilã,
Şi când stelele se sting în zori,
Nu mai simte decât un fel de silã,
Dispare orice vis şi cântece şi flori,
Oamenii vor ştii ce este fericirea,
Doar când mai presus de toate,
Reginã e iubirea,
Nimic din ce-i divin nu putem simţi,
Când viaţa ne-o clãdim doar din utopii,
Clipele se scurg între neant şi vis,
Doar sãrutul cald te duce-n paradis,
Iubirea-adevãratã,
Şi timpul îl dilatã,
Dar devine moft ,
Când lehamitea se-aratã.
Dragostea devine bucurie,
Doar când iubirea o încununeazã,
Şi iubirea înseamnã fericire,
Numai când dragostea o încoroneazã.
2013
|
