Azi sunt un arlechin,
Râd în hohote la lume,
În circul ambulant,
Spactatorii se distreazã de minune,
Ân fiecare searã ,
Amarã,
Trebuie sã fiu exuberant,
Amuzant,
Dar e un chin,
Când inima e tristã,
Sã fac glume,
Din actorul de renume,
Am ajuns un simplu arlechin,
Îmi fac nasul un fel de pãtlãgea,
Gura roşie pânã la urechi,
Şi din cârpe vechi,
Îmi fac haine pline de culoare,
Destinul meu se împlinea.
Pãream un papagal,
Ce s-ar duce la un carnaval,
Plin de luminã şi de soare,
Tu n-ai venit ,
La spectacolul de-asearã,
Te-am aşteptat în cântec de ghitarã,
În mânã cu-n buchet de lãcrãmioare,
Cât m-ai chinuit,
Cui sã-i mai dãruiesc o floare ?
Nu vreau sã pleci,
Zâmbetul meu e trist,
Spune-mi mai exist ?
Pe la circ ai sã mai treci ?
Spectacolul s-a terminat,
Plec îndurerat,
În timp ce aplauzele rãsunã,
Mã duc cu inima nebunã,
În hainele mele,
Pline de culoare,
Dar iatã o defilare,
Sunt nebuni scãpaţi din balamuc,
Fac atâta hãrmãlaie,
Protesteazã pentru nu ştiu ce trãznaie,
Vreau şi eu cu ei ca sã mã duc,
Scriu repede o lozincã-n englezeşte,
( Tradusã : Pe mine nimenea nu mã iubeşte * )
Dar nimeni n-o priveşte,
Nimeni n-o citeşte,
Râd şi eu, prosteşte,
Pãi dacã nu ştiu englezeşte !
O rup în douã,
Şi le arunc în mãrãcini,
Pe amândouã,
Plec hoinãrind pe strãzile pustii,
De-acuma ştiu cã nu o sã mai vii,
Limba sufletului meu,
Tu nu o ştii,
Mã mângâie doar razele de lunã,
Privesc la ea,
Şi ea existã,
La fel de singurã,
Şi tot atât de tristã,
Mã bucur mult cã ai revenit, se simţea lipsa. Acest poem profund atinge aspecte de viaţã, fiecare din noi ajungem în anume momente din actori principali, arlechini, totul e sã trecem cu brio peste momentele mai dificile. Mi-a plãcut poemul, toate cele bune!
