Uite cum se despleteşte dorul,
Şi se duce-ncet pe ape,
Timpul schimbã iar decorul,
Visul se ascunde-n pleoape.
Mã trezesc într-o grãdinã,
Plin de roua dimineţii,
Privesc dornic spre luminã,
Lacom de tumultul vieţii.
Macii-aşteaptã înserarea,
Crunt i-a vlãguit dogoarea,
Într-o fierbinte zi de varã,
Strãlucind în lan culoarea,
Ca o hainã princiarã.
Eu voi scrie-o strofã-albastrã,
Tot privind cerul senin,
Mã uit la floarea din fereastrã,
Şi vãd chipul tãu divin.
Sufletul în clarul lunii,
Se ascunde printre stele,
L-au rãnit ghimpii cununii,
Şi plâng dorurile mele,
De aceea merg pe-un drum,
Fãrã nici o aşteptare,
Scriu doar versuri care spun,
C-aşteaptã iarna cu ninsoare
2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Am citit cu mult drag aceasta poezie frumoasa care are si ceva nostalgie, dar ultima strofa e prea nostalgica; sa fim mai optimisti, mai putin resemnati!
