E târziu de-acuma ca sã te mai strig,
Versurile-s frunze în toamna ruginie,
Se ghemuiesc în suflet, este-atât de frig,
Cade lin pe ramuri, seara strãvezie.
Eu încã nu-nţeleg, ce este un destin,
Parcã-l vãd cum vine, din zarea-ceea-albastrã,
Dece este machiat ca un arlechin ?,
Îl vãd şi îl aud cum bate la fereastrã.
E târziu, afarã s-a întunecat,
Când furtuna- alungã cântecul luminii,
Dupã tine, desculţ am alergat,
Cum pe câmpuri, se rostogolesc ciulinii.
Plopi înalţi, pe malurile de apã,
Gem când se îndoaie, gata sã se rupã,
Nori plumburii şi groşi, parcã ne îngroapã,
Cerul se închide, lumina o astupã.
E târziu de-acum, tu vrei sã te-odihneşti,
Eu scriu taina ploii, în stihuri mãrunte,
Mâine dimineaţã, îţi dau ca sã citeşti,
Poveşti de altãdatã, cu versuri cãrunte
2011
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi eu mã bucur cã am întâlnit în acest cenaclu suflete atât de alese, ale cãror poezii sunt pentru mine o adevãratã delectare. Vã port aceeaşi stimã
Nu este târziu sã vã spun cât de mult mã bucurã prezenţa dumneavoastrã constantã în acest atelier literar.Vã salut, din tot sufletul meu,cu cea mai aleasã stimã.
