Noaptea pare o nãlucã pe o cracã,
Neagrã, stingherã şi sãracã,
Acoperind candoarea,
Cu pânze de lacrimi,
Iar în cetini,
Se-ascunde rãcoarea
Aceloraşi patimi,
Şi dor de prieteni,
Durerea se stinge iubind,
Sub ramuri de sãlcii foşnind,
Sub pleoape,
Lacrimi amare se strâng,
Şi plâng,
În pânze de ape,
Şi apoi se sting,
Când pe obraji se preling.
Un lacãt nopţii i-aş pune,
Iar luna,
O voi opri în mine,
Sã m-aline,
Pentru totdeauna.
Sã cadã o ploaie,
Sã vinã furtuna,
Sã se dezlãnţuie în univers,
Chiar dacã vântul mã îndoaie,
În fiecare vers
Voi pune doar iubire,
De se va stinge-ncet, uşor,
Şi orice dor,
Devine amãgire,
Ea va rãmâne doar o amintire.
2011
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versurile curg mai uşor,spun mult mai mult,un cãştig pentru starea de bine a poeziei.
Am zambit cand am vazut titlul poeziei, chiar se potriveste cu ce am discutat pana acum. Sa cada o ploaie, sa vina furtuna ... da, uneori parca simtim (si nu cred ca sunt singura) nevoia de-a ne vedea transpuse gandurile, sentimentele, mai ales cele triste, in natura. Sa fie furtuna cum este in suflet, minte si sa vada si ceilalti care nu pot sau nu vor sa inteleaga anumite trairi.
