PASTEL MONTAN
În mantia lui verde, misteriosul munte,
Înalţã douã piscuri, parc-ar fi fraţi gemeni,
Din inima de stâncã, izvoarele cãrunte,
Mustesc prin crãpãturi, din umedele cremeni.
Fãrã cãrãri şi tainic, rari sunt trecãtorii,
Şi piscurile golaşe, sunt parcã fãrã viaţã,
În dinţii lor tãioşi, se piaptãnã toţi norii,
Doar flori de colţ zâmbesc, prin pânzele de ceaţã.
Prin peşterile-adânci, stau nemişcaţi vulturii,
Ca nişte sihaştrii, în fundul grotelor tãcute,
Dar ochiul lor priveşte, prin buza-adânciturii,
Pânã departe-n zãri, pe plaiuri neştiute.
Şi ca un rege tânãr, pe cap şi-a pus trofeul,
Izvorul se prãvale, cu tunete de haos,
Deasupra lumii-ntregi, apare curcubeul,
Mãreţ se arcuieşte, ca un imens pronaos.
2011
|
